Aptitudini si deprinderi

Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit domeniu. Dezvoltată prin învăţare şi exersare, aptitudinea devine abilitate, iar prin aplicare în practică şi automatizare, abilitatea devine deprindere. Această înlănţuire de transformări ilustrează procesul prin care aptitudinea devine operaţională, transformându-se din potenţial în realitate.
Fiecare persoană are anumite aptitudini. Pentru mulţi însă este dificil să le recunoască şi să le pună în valoare sau să-şi construiască un plan de carieră pornind de la acestea. Putem însă identifica în discursul persoanelor expresii de genul: “ştiu să…, pot să…, mă pricep să…” Acestea desemnează de fapt aptitudinile, abilităţile şi deprinderile pe care le are persoana respectivă şi care îi facilitează realizarea fără dificultăţi a numitor activităţi.
Orice însuşire sau proces psihic privit din perspectiva randamentului devine aptitudine. Spre exemplu, percepţia detaliilor, memoria, spiritul de observaţie sunt considerate aptitudini, atunci când ele constituie premise pentru realizarea cu succes a unor activităţi. Putem vorbi de aptitudini la diverse nivele de generalizare. Exemplu, aptitudinea verbală este o aptitudine mai generală decât fluenţa verbală sau capacitatea de comprehensiune, după cum capacitatea de discriminare a sunetelor sau de realizare a influenţelor sunt aptitudini specifice, cu un grad mai redus de generalitate decât aptitudinea de comprehensiune. În general, în relaţionare aptitudinilor de anumite domenii ocupaţionale se utilizează un nivel mediu de generalitate.
Una din clasificările cele mai comprehensive a aptitudinilor umane este clasificarea realizată de Fleishman(Fleishman, Quintance, Broedling, 1984).
Din această listă de aptitudini fac parte:

• comprehensiunea limbajului oral şi scris,
• exprimare orală şi scrisă,
• fluenţa ideilor,
• sensibilitatea la probleme,
• aptitudinea numerică,
• capacitatea memoriei,
• flexibilitate în clasificare,
• orientare în spaţiu,
• viteză percetivă,
• coordonarea membrelor,
• atenţie distributivă,
• forţa statică,
• reprezentare spaţială,
• dexteritate manuală.

Calităţi pe care angajatorii le evaluează:

cooperare fermitate în apărarea principiilor calm adaptare la schimbare loialitate spirit de observaţie sinceritate empatie toleranţă perspicacitate capacitatea de a-şi planifica singur munca iniţiativă în realizarea diverselor  sarcini şi acţiuni orientare spre progres şi autodezvoltare capacitate decizională

exprimare clară bună dispoziţie capacitatea de a dobândi cu uşurinţă noi deprinderi conştiinciozitate respect taţă de colegi abilităţi decizionale responsabilitate pentru munca realizată diplomaţie discreţie eficienţă în realizarea sarcinilor stabilitate emoţională entuziasm în muncă onestitate imaginaţie adaptabilitate în munca de echipă

 

Modalităţile de identificare a aptitudinilor:

• inventarierea activităţilor pe care o persoană ştie/poate să le facă, cel puţin la un nivel mediu şi fără un efort deosebit;
• completarea unor chestionare special destinate identificării acestora. În mjoritatea cazurilor chestionarele de aptitudini fac trimiteri la domeniile ocupaţioneale care le valorifică.

 

Este important de ştiut că:

• Una şi aceeaşi aptitudine poate fi implicată în mai multe activităţi. Un zidar, ca şi un designer trebuie să posede capacitate de reprezentare spaţială. Atât pilotul, cât şi depanatorul radio are nevoie de observaţie.
• Aptitudinile sunt interconectate în structuri foarte variate. Ceea ce asigură succesul într-o activitate, nu este o aptitudine singulară, ci structura, combinaţia de aptitudini, în care acestea se compensează şi se potenţează pentru a asigura performanţa superioară.